Prima noapte de… toamnă! Temperaturile au scăzut simțitor de la o oră la alta 

Frig în toată țara! Temperaturile scad sub 0 grade în mai multe zone. Prin depresiuni, minimele au scăzut până la -3…-4 grade în zona Miercurea Ciuc, Joseni, Întorsura Buzăului. Potrivit meteorologilor, temperaturile se vor păstra scăzute și mâine, iar vântul va spori senzația de rece.

În depresiuni, mercurul a coborât chiar și la – 5 °C la Vatra Moldoviței. Iar schimbarea bruscă între cald și rece face ca organismul să se adapteze ceva mai greu.

Vremea a început să se răcească încă de ieri, când a fost și un cod portocaliu de vânt, fiind emise mai multe atenționări RO ALERT în acest sens, iar la peste 1500 m altitudine a fost înregistrat chiar și fenomenul de lapoviță și ninsoare.

Datorită pătrunderii unei mase de aer arctic, vremea se va menține rece pentru această perioadă în primele zile ale săptămânii.

Vremea se încălzește ușor de miercuri. Începând de miercuri, vremea se va încălzi ușor, la început în jumătatea vestică a țării, iar ulterior și în est. Spre sfârșitul săptămânii, în mai multe regiuni temperaturile vor urca din nou până la 25 de grade, pragul unei zile de vară.

Unele modele meteorologice prognozează maxime de până la 26 – 28 de grade în unele zile, îndeosebi în sudul și sud-estul țării.

Datorită activității ciclonice din nordul Europei, e foarte probabil ca aceste zile calde și frumoase, care la prânz mai amintesc încă de vară, să alterneze cu intervale mai reci, normale pentru aceasta perioadă a anului.

Când vine din nou frigul. „O nouă răcire s-ar putea produce pe la începutul săptămânii viitoare, dar aceasta pare să fie mai slabă ca intensitate și să dureze doar câteva zile.

Datorită presiunii atmosferice ridicate din jumătatea sudică a continentului, nici in perioada următoare nu se întrevăd prea multe precipitații.

Dacă nordul țării, aflat mai aproape de ciclonii atlantici care vor traversa Scandinavia, va mai beneficia de câteva ploi locale, în unele zone din sud și est e posibil să nu plouă deloc nici în perioada următoare”, scrie meteoradar.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.