Prezentare comuna Ungheni – SPECIFIC ARHITECTURAL

Arhitectură populară a comunei Ungheni este caracteristică zonei de şes a judeţului Argeş.

Vechea arhitectură a lemnului condiţionată de existenţa pădurilor seculare din zonă a cedat în favoarea construcţiilor din paiantă în condiţiile epuizării resurselor silvice locale. Construcţiile de locuit prezentau un plan bicameral format din tindă şi odaie, cu acces de pe o prispă deschisă. Unele case aveau, pe latura posterioară, o polată destinată depozitării inventarului agricol al gospodăriei.

Materialele de bază folosite la realizarea construcţiilor sunt: lemnul, piatra, pământul şi cărămida. Lemnul este folosit sub toate formele, de la trunchi de copac curăţat de ramuri, până la elementele de decor, realizate prin cioplire şi traforare. Cele mai des întâlnite specii de arbori sunt stejarul, salcâmul şi bradul.

Pământul este cel mai la îndemână element de construcţie, folosit sub formă de pastă clisoasă, amestecată cu paie tocate sau materii organice, sau sub formă de chirpici.

Cărămida, ca piesă de rezistenţă în construcţia caselor ţărăneşti, a apărut mai târziu, spre sfârşitul veacului al XIX -lea. Piatra a fost utilizată în mod obişnuit, sub formă de bolovan sau piatră de râu cioplită, fiind întâlnită în toate gospodăriile aflate în zone montane sau submontane.

Construcţia unei case era privită ca un organism care întruchipează universul terestru cu flora şi fauna sa, şi, în acelaşi timp, asimilat corpului uman. Acest lucru se reflectă în terminologia pieselor utilizate în construcţii: „Tălpile”, bârnele de la baza construcţiei; „talpa” casei se sprijină pe „călcâie”, iar bârnele utilizate se îmbină în „căţei”.

Componenţa gospodăriei

Adaptate necesităţilor ocupaţiilor principale, agricultura şi creşterea animalelor, construcţiile gospodăreşti din componenţa curţilor s-au limitat strict pentru adăpostirea oamenilor, animalelor şi a produselor agricole. În faţa casei era bătătura, adică curtea, ocupată de glugile de coceni, şira de paie şi de drumul pe care intra şi ieşea carul, iar în spatele casei grădina cu pomi şi zarzavat. Fiecare așezare omenească are propria ei istorie. Satele comunei Ungheni nu fac excepție.

Gospodăria tradiţională din comuna Ungheni are în componenţa sa, pe lângă casa de locuit, următoarele construcţii anexe: pătulul, grajdul cu fânar, magazia fixă sau mutabilă, coteţele pentru păsări şi porc. Amplasate, de regulă, în faţa casei, ele erau construite în aceeaşi curte cu casa. Un gard simplu de uluci sau nuiele şi, pe lângă el, mulţi salcâmi folosiţi ca lemn de lucru, la nevoie, sau frunzar toamna, constituia împrejmuirea gospodăriei.

Curtea casei este amplasată în partea din față a terenului, vizibilă din spațiul public; este zona de acces către locuință și către celelalte curți: trecerea se face printr-o alee (potecă) pietruită.

Bătătura este spațiul în care se desfășoară activitatea zilnică, aici sunt amplasate anexele gospodărești pentru depozitarea grânelor și a porumbului și pentru adăpostirea animalelor, a uneltelor și utilajelor agricole. De regulă, există o bucătărie de vară amenajată în afara locuinței, în prelungirea casei sau separat de aceasta (sub forma unui spațiu deschis, acoperit, sau a unei construcții de dimensiuni reduse). Este de cele mai multe ori delimitată de locuință și de acareturi și separate de grădina de flori și de ogradă prin împrejmuiri reduse ca înălțime.

Ograda sau oborul vitelor este amplasată în partea din spate a loturilor; terenul este utilizat ca grădină de legume și zarzavaturi sau ca plantație agricolă, pentru depozitarea resturilor vegetale (paiele cerealelor, strujeni și coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui); aici se țin animalele în timpul verii, în spații special amenajate, uneori acoperite. În bătătură sau în ogradă pot fi, de asemenea, delimitate curtea păsărilor, a porcilor și oborul vacilor, uneori și oborul oilor.

Locuințele tradiționale sunt orientate cu fațada principală (dublată de prispă) spre sud. La cele mai multe construcții, în lateral sau în partea din spate (mai rar) locuința se prelungește cu o zonă destinată depozitării, cu acces din exterior, acoperită prin prelungirea acoperișului (polată).

Acoperișul este în patru ape, cu o volumetrie simplă și pante mici. În vechime era adesea făcut din snopi de coceni de porumb sau paie.

Pereții sunt realizați din pământ bătut cu maiul, chirpici sau paiantă; casele erau tencuite și văruite (cu alb, foarte rar cu pigment albastru). În compoziția fațadelor domină plinul, golurile fiind, în general, de mici dimensiuni; la unele construcții se întâlnesc două ferestre duble alăturate, pentru mărirea suprafeței vitrate.

Tâmplăriile sunt din lemn; ferestrele au cel mai adesea unul sau două canaturi și pot fi montate câte două ferestre îngemănate; ușile sunt din panouri de lemn și pot avea o supralumină pentru iluminarea (suplimentară) a tindei.

Prispa este un element definitoriu pentru arhitectura locuințelor tradiționale. Cel mai frecvent este pe toată lungimea fațadei de sud (fațada lungă); acoperă uneori parțial fațada sud sau este prezentă adesea pe două laturi (fațada principală și fațada dinspre stradă).

Stâlpii prispei sunt din lemn, cu secțiune pătrată sau cu muchiile teșite, fasonați manual sau mecanic (la construcțiile mai recente); pot fi simpli sau cu decorații la partea superioară și uneori pot avea și un decor cioplit sau crestat la nivelul parapetului ferestrelor. La casele vechi, în general, prispa nu avea parapet, la cele mai multe locuințe, prispa are un parapet plin (parmalâc) din panouri de lemn (rame și tăblii simple sau decorate) sau din panouri traforate din lemn (la locuințele din perioada interbelică).

Cele mai multe locuințe au trei încăperi (două, la casele mai vechi), distribuite de-a lungul prispei; tinda (ogeac) este încăperea centrală, cameră de intrare și spațiul de trecere, cu vatra – locul unde se prepara hrana.

La „casa mică” („în casă”) avem camera de locuit, cu soba oarbă (dispusă în partea din spate, spre curte, la casele amplasate cu latura mică spre uliţă). La „casa mare” („camera curată”, „odaia bună”) avem camera în care erau păstrate obiectele de preț, lucrate în casă (zestrea); de obicei este o cameră neîncălzită, fără sobă; este dispusă în partea din față a casei, la construcțiile amplasate cu latura mică spre uliţă.

Organizarea acareturilor gospodăriei și amplasarea lor pe lot se face în raport cu orientarea față de punctele cardinale și de alte elemente geo-climatice (însorire − umbrire, relief, vânt dominant), acolo unde suprafața terenului permite o orientare liberă a construcțiilor; închideri din lemn păstrat natur sau tratat împotriva umidității (ulei ars, păcură) cu închideri opace sau din nuiele împletite (la unele adăposturi pentru oi).

Alte tipuri de construcții: pentru păstrarea recoltelor: pătule pentru porumb, magazii pentru cereale; pentru animale: grajduri pentru vite; pentru adăpostirea utilajelor și a uneltelor: șopron pentru car, căruță, unelte agricole; pentru depozitarea nutrețului și a combustibilului pentru foc, în ogradă: paie, strujeni de floarea-soarelui sau porumb clădiți în șire sau glugi, stive de lemne. Anexele pentru păstrarea cerealelor: sunt de cele mai multe ori din lemn, dar pot fi și din paiantă, chirpici sau cărămidă; pereții sunt tencuiți sau cu închiderile din lemn.

Pătulul (pentru păstrarea porumbului): realizat din lemn, detașat față de pământ (construit pe pari din lemn înfipți în pământ − „furci”), cu pereții (închiderile) din nuiele împletite pe stinghii de lemn dispuse vertical.