Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a transmis că de la 1 aprilie, preţurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici vor scădea în medie cu 3,9%.  Reducerea este urmare a reducerii costurilor de achiziţie a gazelor destinate furnizării în regim reglementat şi a unor tarife de distribuţie.

„Începând cu data de 1 aprilie 2015, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici vor scădea în medie cu 3,9% (medie calculată în funcţie de ponderea fiecărui furnizor din cei 39 care livrează gaze naturale clienţilor casnici din piaţa reglementată)”, anunță ANRE. ”În principal, aceasta se datorează scăderii costurilor pentru achiziţia gazelor naturale destinate furnizării în regim reglementat, respectiv eliminării costurilor pentru achiziţia gazelor naturale din import (în evaluarea ANRE s-a luat în considerare o sursă de import de 0% în lunile aprilie, mai şi iunie) şi menţinerii la acelaşi nivel a tarifelor de distribuţie pentru E.ON Distribuţie România şi scăderii tarifelor de distribuţie pentru Distrigaz Sud Reţele”, se precizează într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei.

Astfel, începând cu data de 1 aprilie, pentru clienţii casnici din piaţa reglementată al căror furnizor este E.ON Energie România, preţurile de furnizare a gazelor naturale vor creşte cu circa 1,5 %, iar pentru clienţii casnici din piaţa reglementată al căror furnizor este GDF SUEZ Energy România, preţurile de furnizare a gazelor naturale vor scădea cu circa 9%.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI