Gelu Ștefan Diaconu, şeful ANAF, a afirmat că i-a propus premierului Victor Ponta o formulă de reorganizare care să consolideze autonomia decizională a ANAF, în afara condiționalităților de ordin politic conjunctural ce apar la fiecare ciclu electoral.
„De aceea, propunerea mea a vizat constituirea unui board de specialiști cu prestigiu recunoscut, pe modelul Fiscului american, pe care îl vom adapta, firește, cadrului legislativ autohton și care va coordona politicile și strategia ANAF, în locul unei singure persoane, respectiv în locul președintelui ANAF.
Pentru a finaliza reforma profundã a instituției pe care mi-am asumat-o la preluarea mandatului, în aprilie 2013, consider cã aceastã soluție de management, care distanțeazã ANAF de posibilele influențe politice, este singura variantã realã și profesionistã.
Am ales aceastã soluție dupã analiza atentã a mai multor documente, dintre care raportul anual „Tax administration 2015”, recent publicat de OECD, raportul de asistențã tehnicã al misiunii FMI din august, raportul misiunii de asistențã al Bãncii Mondiale din 2007 privind etapele reorganizãrii ANAF precum și blueprint-urile Comisiei Europene privind taxarea.
De asemenea, consider cã fãrã o autonomie instituționalã sporitã, reforma ANAF care înseamnã în primul rând transformarea într-un adevãrat partener al mediului de afaceri și nu doar o simplã unealtã de adus bani la buget, nu poate fi implementatã pânã la capãt.
Cine cunoaște cu adevãrat ce înseamnã activitatea ANAF știe cã ANAF nu poate finaliza aceastã reformã din poziția de rudã sãracã a MFP, aflatã la discreția decizionalã a funcționarilor din minister.
Totodatã, aceastã schimbare profundã nu poate avea loc în condițiile în care ANAF depinde de prea multe ori de bunãvoința și interesele unor instituții precum Agenția Naționalã a Funcționarilor Publici, atunci când vine vorba de avizãrile necesare în cadrul procesului de restructurare sau își irosește resursele ca urmare a sarcinilor primite de la Curtea de Conturi, implicatã prea mult în activitãțile de control, fapt constatat și certificat inclusiv de misiunea FMI din august a.c.
Sper cã acest proiect va beneficia de întreg sprijinul factorilor decidenți și va fi implementat cât mai curând, în condițiile în care cei mai buni specialiști ai noștri se apropie de finalizarea redactãrii proiectului ce va fi supus unor analize și rafinãri ulterioare. Mai multe detalii vom oferi dupã finalizarea proiectului” – Gelu Ștefan Diaconu, președinte ANAF
Serviciul de Comunicare, Relații Publice și Mass-Media