Update. Polițiștii judiciari i-au reținut miercuri, 3 noiembrie, telefonul deputatului Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, într-o cercetare in rem.
„Dezmint informațiile prezentate în articolul publicat de Evenimentul Zilei (https://evz.ro/se-platesc-politele-la-liberali-dna-a…) potrivit cărora la sediul PNL Argeș ar fi descins procurorii Direcției Naționale Anticorupție sau că aș fi fost „luat” de procurorii anticorupție. Aceste informații sunt false! La fel de false și informațiile referitoare la așa-zisa audiere a mea de către procurorii DNA.
Singura informație reală este aceea că mi-a fost reținut telefonul mobil de către polițiști judiciari. Deși am dubii asupra legalității acțiunii, nu m-am opus pentru că nu am nimic de ascuns. Singura informație pe care am primit-o este aceea că este vorba de o cercetare in rem, fără să mi se aducă la cunoștință că am vreo calitate în această cercetare”, a scris Adrian Miuțescu pe pagina sa de Facebook.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a descins miercuri dimineața, la organizația PNL Argeș. Potrivit surselor EvZ, deputatul Gheorghe Adrian Miuțescu președintele PNL Argeș a fost luat de procurorii anticorupție la declarații, transmite evz.ro