Președintele Nicușor Dan începe azi discuțiile cu partidele pentru formarea noului guvern

Președintele Nicuşor Dan a declarat marți dimineață că se va întâlni în cursul zilei cu Marcel Boloș – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Cseke Attila și cu membri ai conducerii AFM.

„Discuțiile vor fi despre deficit. Să vedem care este… care sunt instituțiile care au listă mare de investiții, să vedem ritmul real”, a spus Nicușor Dan.

El a adăugat că va începe miercuri consultările cu partidele. La consultările de la Cotroceni sunt chemate toate partidele parlamentare.

Primul chemat e PSD, ceea ce înseamnă că formațiunile politice sunt chemate în ordinea ponderii pe care o au în Parlament.

AUR a anunțat că nu va veni la nicio discuție cu Nicușor Dan.

POT își va trimite reprezentanții la Cotroceni pentru discuții.

Principala întrebare e dacă această coaliție care se va forma va fi majoritară sau va fi o coaliție/guvern minoritar, susținut de PSD. PSD nu a anunțat încă o decizie dacă intră la guvernare sau în Opoziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.