Președintele ales al României, Nicuşor Dan, felicitat de şefi de stat şi guvern şi lideri internaţionali pentru victorie

Președintele ales al României, Nicuşor Dan, a fost felicitat de şefi de stat şi guvern şi lideri internaţionali pentru victorie. Emmanuel Macron l-a sunat chiar personal!

Printre cei care au postat public mesaje de felicitare se numără preşedinta Republicii Moldova – Maia Sandu, preşedinta Comisiei Europene – Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European – Antonio Costa, prim-ministrul Poloniei – Donald Tusk, Pedro Sanchez – prim-ministrul Spaniei, și cancelarul german Friedrich Merz, precum și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

„România s-a angajat pentru o Europă puternică și sigură: Dragă Nicusor Dan, felicitări pentru victoria electorală!„, a scris Friedrich Merz pe X.

Emmanuel Macron a anunţat că l-a sunat personal pe Nicuşor Dan pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale. „L-am sunat pe Nicuşor Dan şi l-am felicitat pentru alegerea sa în fruntea României. În ciuda numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democraţia, domnia legii şi Uniunea Europeană. Franţa va fi alături de voi pentru a consolida parteneriatul nostru şi pentru a lucra împreună pentru o Europă şi mai independentă, şi mai suverană şi mai puternică”, a transmis Emmanuel Macron. El a postat același mesaj inițial în franceză iar apoi și în limba română.

Donald Tusk, prim-ministrul guvernului Poloniei l-a felicitat pe Nicuşor Dan cu un mesaj scurt în limba română, urmat de traduceri în limbile engleză şi poloneză, pe rețeaua X. „Felicitări Nicuşor Dan! Trăiască România Liberă!”, a scris Tusk.

„Cele mai calde felicitări pentru Nicuşor Dan pentru victoria sa din această seară. Poporul român a ieşit masiv la vot. Românii au ales promisiunea unei Românii libere şi prospere într-o Europă puternică. Împreună vom livra pentru această promisiune. Abia aştept să lucrez cu dumneavoastră”, i-a scris și Ursula von der Leyen.

„Felicitări lui Nicuşor Dan pentru victoria sa istorică în alegerile prezidenţiale din România. Pentru Ucraina, ca vecin şi prieteni, este improtant să avem România ca partener de încredere şi suntem încrezători că aşa va fi. Lucrând împreună, ne putem consolida ambele ţări şi Europa noastră. Vom avea mereu un mare respect pentru România şi pentru poporul român, mai ales pentru sprijinul pe care l-am primit de la voi în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră.

Dragi români, puteţi conta pe Ucraina să vă fie un bun vecin şi partener. Putem depăşi orice provocare dacă suntem uniţi şi puternici.

Abia aştept să dezvoltăm împreună parteneriatul strategic între ţările noastre prietene de dragul stabilităţii, securităţii şi prosperităţii lor”, a scris şi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.