Prefectura Argeș: Controale ample pentru verificarea măștii de protecție, în tot județul

0
174

Controale ample în Argeș! Ieri, 12 octombrie, în cadrul prefecturii județului Argeș a avut loc o ședință de lucru la care au participat instituții cu atribuții de control în baza Legii 55 cu privire la combaterea pandemiei cu virusul SARS-Cov-2.

În urma ședinței a fost emis un ordin de prefect conform căruia se constituie comisia mixtă de control formată din reprezentanți ai serviciilor deconcentrate și ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale în teritoriu, în următoarea componență: Direcția de Sănătate Publică Argeș, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, Inspectoratul Județean I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 7.

Potrivit competențelor legale ce revin fiecăreia dintre instituțiile nominalizate, comisia mixtă de control va desfășura acțiuni de verificare, în spații publice închise și deschise, a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, atât de către agenții economici cât și de către populație.

Constituirea acestei echipe mixte de control are loc în urma deciziei CJSU din data de 11 octombrie conform căreia se instituie purtarea obligatorie a măștii de protecție în spații publice închise și deschise pentru cetățenii cu vârstă mai mare de 5 ani, în toate localitățile din județul Argeș.

Ca o concluzie, începând de astăzi au loc controale ample în tot județul Argeș în vederea verificării purtării măștii de protecție (interior și exterior) și a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă”, transmite Prefectura Argeș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here