Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a participat azi la un control de amploare, care a vizat operatorii de transport și spațiile comerciale din Pitești. Acțiunea vine în condițiile în care 12 localități din Argeș sunt monitorizate foarte atent, până luni, când va avea loc o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

“Am intensificat acțiunile de control, am declarat toleranță zero la încălcarea legii în județul Argeș. În funcție de rezultate, vom analiza săptămâna viitoare în ce localități se impune izolarea sau carantina. Nu vrem să carantinăm nicio localitate! De aceea am impus restricții suplimentare, pentru a transmite un semnal autorităților să se implice mai serios. Am încredere că autoritățile locale își vor asuma responsabilitatea și se vor implica, pentru a nu ajunge în situația carantinării. Fac apel la cetățenii județului să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului: să poarte masca de protecție, să păstreze distanța fizică și să se spele des pe mâini, cu apă și săpun. Doar prin cooperarea tuturor, a cetățenilor și a instituțiilor publice, vom putea evita luarea unor măsuri foarte severe”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

În ultimele 24 de ore polițiștii argeșeni au verificat 357 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost controlate 83 de societăți comerciale, 251 de persoane legitimate și 137 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei. 49 dintre acestea, în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate operatorilor economici, pentru organizarea de activități în spațiul închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții (restaurante din zona de nord a județului).

Ieri jandarmii argeșeni au aplicat 7 amenzi în valoare de 3500 lei și 4 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.

Pompierii argeșeni au verificat 11 societăți comerciale și 131 de persoane fizice. 11 dintre acestea din urmă au primit avertisment pentru că nu purtau masca de protecție în spații închise.

Comments

comments