Povestea unui zugrav din Argeş care a vrut să devină preot. Omul a cerut ajutor şi de la Ion Iliescu

Ca să vezi ce aducea democrația noastră românească pe aripile ei revoluționare. Iaca’așa! Pe rol și Bucinăcăăă!

Am dorit să așez aici, într-o pagină a cărții și curajul acestui argeșean din Popeștii de Sud a județului, care adresează lui Ion Iliescu o scrisoare în 31.VII.1991. Scrisul e frumos. Solicitarea e limpede, documentată.

Ceea ce mă surprinde acum, că atunci n-am realizat (poate că a și fost aprobat, nu mai țin minte!) este faptul că s-a adresat unui președinte de Stat pentru nota lui de 5,67, pentru a fi admis ca student al Facultății de Teologie Asistență Socială, pe care noi am înființat-o și am pus o măsură de admitere, ca notă cadru, pentru a nu se intra decât de la o notă mai bunicică și nu una pe muchie de cuțit, la limită.

Oricum, scrisoarea ni s-a transmis nouă la Episcopia Argeșului de atunci, fapt ce arată că este așa, întrucât am găsit-o în arhivă.
Ce m-a amuzat, recitind scrisoarea este pasajul următor:
”Vă rog sfătuiți pe Domnul Ministru al Învățământului și pe Preafericitul Patriarh Teoctist să aprobe înscrierea mea în anul I la Facultatea sus menționată.”

M-am bucurat pentru demersul său. Un argeșean de nota 10!
Și acum finalul scrisorii, făcând o motivare care ar fi îmblânzit orice fiară: ”Sunt lipsit de ajutorul tatălui meu care a murit în primăvara anului 1990 și am o mamă bătrână suferindă. Eu muncesc din greu ca muncitor zugrav. Sunt orfan de tată”, și își exprimă încrederea într-o rezolvare îmbucurătoare: ”Aștept înalta dumneavoastră străduință pentru mine ca să ni se deie această justă aprobare.”

Ș’apoi, să vedeți încheierea scrisorii cu o urare: ”Să trăiți ani mulți și să ne conduceți țara cât veți trăi!”

Așa se sfârșește durerea inimii lui Bucinică Liviu, revărsată peste porțile Cotroceniului!

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, vol. V, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.