Potrivit noului Cod Penal, odată cu intrarea în vigoare a acestuia, a devenit obligatorie, chiar şi în cauzele penale, procedura de mediere. De acum înainte, anterior începerii procesului, cele două părţi pot sta la discuţii şi ajunge la o înţelegere chiar şi în caz de furt, viol sau tâlhărie. Medierea se aplică astfel cam în orice ramură a dreptului, civil şi penal, exceptată fiind în cazuri de corupţie sau crimă. Cei ce trebuie să informeze părţile că pot apela la mediere sunt organele de cercetare penală sau chiar judecătorul. Însă nu este obligatoriu ca acestea să şi accepte. În cazurile de furt, împăcarea între infractor şi păgubit poate interveni, conform prevederilor Noului Cod Penal, doar la furt simplu sau furt calificat, în caz de furt prin violare de domiciliu, adică din locuinţă, şi chiar şi în cazul în care persoana care a săvârşit furtul purta asupra sa o armă, însă nu a folosit-o. Dacă totul s-a petrecut noaptea sau fapta a fost comisă într-un grup organizat, înţelegerea cade, însă!
Printre infracţiunile care pot ajunge la mediere se numără lovirea, ameninţarea, dar şi violul. Însă, numai pentru partea civilă, care înseamnă practic despăgubirile datorate, astfel încât să degreveze judecătorii de această răspundere. Înţelegerea părţilor în ce priveşte daunele nu înlătură însă răspunderea penală, violatorul ori agresorul continuând să fie judecat şi pedepsit pentru fapta în sine. Potrivit specialiştilor în domeniu, după şedinţa de informare, dacă se merge mai departe cu medierea, costurile sunt rezonabile, sub 1.000 de lei.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI