Postul Crăciunului. În ce zile va fi dezlegare la pește

0
80

Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, aşa cum este cunoscut de către toţi credincioşii este ţinut cu stricteţe de credincioşii în întreaga lume. Prin intermediul acestui post, Dumnezeu ne dă putinţa curăţării trupeşti şi sufleteşti. Durează 40 de zile și este unul dintre cele mai importante ale anului. Nu este atât de strict precum Postul Paștelui și are mai multe dezlegări la pește, dar și altele, la ulei și vin.

Când este dezlegare la pește
Credincioșii trebuie să se abțină de la carne și de la alte alimente de origine naturală, precum laptele și ouăle. În zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea se consumă fără ulei și fără vin. Marțea și joia se face dezlegare la untdelemn și vin. Sâmbăta și duminica, până pe 20 decembrie inclusiv, se face dezlegare la pește.

Dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri este prăznuit un sfânt mare, însemnat cu cruce neagă în calendar, atunci creștinii pot consuma untdelemn și vin. Se face dezlegare și la pește dacă este sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar. Marțea și joia, credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn.

În Ajunul Crăciunului se mănâncă doar seara. Trebuie să consumi grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame. În ziua de Crăciun se poate mânca de dulce, indiferent de ziua în care cade.

Zilele în care este dezlegare la vin și untdelemn sunt următoarele: 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, respectiv 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 și 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, atunci când Biserica Ortodoxă sărbătorește sfinții mai importanți.

Se face dezlegare la Pește atunci când este prăznuită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Aceasta este sărbătorită pe 21 noiembrie, indiferent dacă pică miercurea sau vinerea.

Se poate consuma pește și în zilele de luni, miercuri sau vineri ale acestui post, însă numai dacă atunci cade hramul bisericii din enoria noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here