Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” al Judeţului Argeş a desfășurat și desfășoară, în această perioadă, o serie de activităţi preventive la lăcaşurile de cult şi aşezările mănăstireşti din judeţul Argeş, ce constau în efectuarea de controale tematice si activităţi de informare preventivă privind apărarea împotriva incendiilor la lăcașe de cult și unității turistice.

・ S-au efectuat controale tematice de apărare împotriva incendiilor premergător manifestărilor religioase, la bisericile cu afluență mare de persoane din localitățile Piteşti, Mioveni, Costești, Topoloveni, Curtea de Argeş și Câmpulung;
・ În cadrul controalelor efectuate de către Inspecția de Prevenire, membrii echipajelor de intervenție din cadrul Detașamentelor de Pompieri Pitești, Bradu, Curtea de Argeș, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni și Costești au desfășurat activități de informare preventivă, activităţi de instruire a personalului monahal, exerciții, cât și recunoașteri în teren la unitățile de cult din raionului de intervenție.

Pentru că în perioada Sfintelor Sărbători de Paști, credincioşii se îndreaptă în număr mare către lăcaşurile de cult şi aşezările mănăstireşti, pompierii argeşeni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, să asigure şi să vegheze la respectarea principalelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
・ Accesul credincioşilor în incinta lăcaşurilor de cult va fi permis în limita capacităţii bisericii;
・ Cetăţenii trebuie să ţină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;
・ Pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, uşile de acces/evacuare se vor menţine în permanenţă deschise;
・ Parcarea autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;
・ Aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul lăcaşelor şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie, construcţii, elemente combustibile);
・ Stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii. Permanent, o persoană desemnată va supraveghea stingerea lumânărilor căzute sau consumate, mijloacele de încălzire ale lăcaşurilor de cult, iar după terminarea activităţii va asigura scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice şi instalaţiei de iluminat;

La întoarcerea de la biserică acasă, credincioşii nu trebuie să lase nesupravegheate lumânările şi candelele aprinse sau în apropierea unor obiecte şi materiale combustibile, iar înainte de culcare le vor stinge. De asemenea, copii nu trebuie lăsaţi singuri în casă, nesupravegheaţi ori având la îndemână chibrituri, lumânări, brichete.

Atât personalul de intervenție cât și de prevenire va fi prezent, pe timpul desfășurării slujbelor religioase în Noaptea de Înviere, în cele mai importante lăcașuri de cult, unde an de an s-a constatat o afluență mare de persoane.

Comments

comments