Pompierii argeşeni din serviciile private şi voluntare s-au întrecut în concursurile profesionale

Inspectoratul pentru Siituații de Urgență Argeș a organizat, astăzi, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce are ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

Astfel, membrii serviciilor voluntare şi private au avut de parcurs trei probe practice – „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4 x 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”, unde au demonstrat că şi-au însuşit modul de utilizare a tehnicii din dotare şi că sunt pregătiţi să intervină pentru stingerea incendiilor care pot izbucni la gospodăriile populaţiei sau la diferite instituţii şi obiective economice.

După desfășurarea probelor de concurs, clasamentul a fost următorul:

La Serviciile Private pentru Situații de Urgență:

Proba I – „€Pista cu obstacole pe 100 m”€
I. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență SC. AUTOMOBILE DACIA
II. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență FALCK FIRE SERVICES
III. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență I.C.N MIOVENI

Proba II – „€Ştafeta 4 x 100 m”
I. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență FALCK FIRE SERVICES
II. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență SC. AUTOMOBILE DACIA

Proba III – „€Dispozitivul de intervenţie”
I. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență FALCK FIRE SERVICES
II. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență SC. AUTOMOBILE DACIA
III. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență I.C.N MIOVENI

Clasamentul general la Serviciile Private pentru Situații de Urgență:

I. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență FALCK FIRE SERVICES
II. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență SC. AUTOMOBILE DACIA
III. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență I.C.N MIOVENI

La Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență:

Proba I „€Lista cu obstacole pe 100 m”€:
I. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență MIOVENI
II. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BUGHEA DE JOS
III. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BÂRLA

Proba II – „€Ştafeta 4 x 100 m”
I. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență MIOVENI
II. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BUGHEA DE JOS
III. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BÂRLA

Proba III – „Dispozitivul de intervenţie”
I. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență MIOVENI
II. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BUGHEA DE JOS
III. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BÂRLA

Clasamentul general la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență:

I. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență MIOVENI
II. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BUGHEA DE JOS
III. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență BÂRLA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.