Polițiștii sesizați de jandarmi în Argeș! Camion cu lemne, confiscat! Prejudiciu de 60.000 lei

Echipe formate din poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, jandarmi și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, Direcției Silvice Argeș, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza județului nostru, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos.

Astfel, în urma sesizării de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș, polițiștii Biroului de combatere a Delictelor Silvice, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, s-au deplasat în localitatea Merișani, în zona fondului forestier, unde au identificat, lângă o rampă, un camion încărcat cu material lemnos, pentru care administratorul societății comerciale nu a emis aviz în aplicația SUMAL 2. De asemenea, în apropiere, au fost identificați mai mulți arbori doborâți și cioate, fără marcă.

”În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național, conform _Legii 46/2008_, prejudiciul fiind de aproximativ 60.000 lei. Totodată, întreaga cantitate de material lemnos, aproximativ 41 mc lemn stejar, precum și ansamblul auto, au fost ridicate, în vederea cercetărilor”, transmite IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here