Polițiștii rutieri din Argeș, în acțiune! Șoferi beți la volan, dosare penale și amenzi de peste 35.000 de lei

425 views

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din Argeș au aplicat 123 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 35.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 9 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Dosar penal. Șofer beat la volan

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 52 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe str. Războieni din municipiul Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Tânăr reținut de polițiști! A fot prins conducând fără permis de conducere și sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Marginea, județul Suceava, care conducea un autoturism pe raza comunei Boțești, fără a poseda permis de conducere și în timp ce se afla sub influența alcoolului. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de luni, 18 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comments

comments