Polițiștii protestează de ziua lor, în fața Guvernului. Ei cer doar respectarea legii privind salarizarea. Două sindicate ale poliţiştilor organizează astăzi proteste, chiar de Ziua Poliţiei Române. Acţiunile sindicale au loc în mai multe zone din Bucureşti, fără a ocoli însă Piaţa Victoriei, unde este sediul Guvernului.

Sute de polițiști, veniți din alte județe ale țării, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, dar și ai Sindicatului Europol, protestează, în grupuri de câte 100 de persoane, în mai multe locuri din Capitală, până la ora 14:00.

Ei sunt în Piața Victoriei, în zona Palatului Guvernului, în mai multe puncte, la Piața Romană și Piața Universității, precum și în fața Ministerelor Muncii, și Afacerilor Interne, și al Sănătății.

Revendicările lor sunt, ca și până acum, legate de înghețarea salariilor pentru bugetari, despre faptul că pensiile militare de stat nu au fost indexate cu rata inflației, eliminarea voucherelor de vacanță și mai cer acordarea unui supliment salarial pentru risc medical, asemănător personalului medical.

Ei spun că s-au aflat încă de la început în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei de COVID-19 și merită acești bani. Au anunțat că vor continua protestele pe termen nelimitat, până când revendicările lor vor fi acceptate.

Sursa: RRA. Foto: Cătălin Radu.

Comments

comments