Polițiștii cer majorarea normei de hrană, retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2019

În această dimineață, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalul Contractual din MAI a făcut o solicitare către Camera Deputaților, aceștia cerând majorarea normei de hrană, retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2019.

”În cursul acestei dimineți, FSNPPC i-a trimis președintelui Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților, cu adresa nr. 166/26.09.2019, un set de amendamente la proiectul ,,Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii – cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” (PL-x.302/2019).

Proiectul legii se află, în prezent, pentru completare/modificare, la această comisie parlamentară, care va va întocmi raportul final, în vederea dezbaterii din plenul Camerei (for decizional).

În adresa noastră am precizat, cităm: ,,Majorarea normei de hrană, de la 1 ianuarie 2019, este o măsură necesară și reparatorie, dat fiind faptul că ea a fost deja aplicată, de la data sus-menționată, în cadrul celorlalte instituții din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”, se precizează în solicitarea adresată Camerei Deputaților de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalul Contractual din MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.