Polițiștii argeșeni recomandă ”având în vedere Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie a.c. privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și în contextul măsurilor adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020, pentru reducerea răspândirii COVID-19, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș recomandă deținătorilor legali de arme și muniții supuse autorizării limitarea portului și folosirii armelor legal deținute, cu excepția cazurilor de absolută necesitate”.

”Vă reamintim că din data de 13 martie, activitatea de relaţii cu publicul la ghişeele Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase s-a suspendat.

Pentru transmiterea cererilor şi/sau documentelor originale, aferente cererilor, se va utiliza următoarea cale:
– prin poştă/curierat, la adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş – S.A.E.S.P. din Piteşti, str. Victoriei nr. 60, judeţul Argeş.
În vederea înscrierii armelor în permisul de armă, este obligatoriu să înaintați, în original, următoarele documente:
– autorizația de procurare completată de armurier;
– factura emisă de armurier;
– permisul de armă (cu excepția primei arme);
!!! Armele procurate sau deţinute vor fi verificate la o dată ulterioară, pe baza programărilor telefonice.

Pentru programare este necesar să menţionați numărul de telefon în cerere.
Pentru transmiterea altor cereri şi/sau documentelor aferente acestora, ce nu necesită înaintarea documentelor originale, se poate utiliza următoarea cale: adresa de e-mail: arme@ag.politiaromana.ro

Informaţii suplimentare și modele de cereri pentru deținătorii de arme pot fi accesate gratuit la link-ul https://ag.politiaromana.ro/ro/utile/documente-necesare-eliberarii-de-acte/arme. (foto ilustrativ)

Comments

comments