Polițiștii argeșeni au confiscat 1000 de metri cubi de lemne anul trecut, dar și mașini, căruțe, tractoare și fierăstraie

478 views

Polițiștii argeșeni au confiscat 1000 de metri cubi de lemne anul trecut, dar și mașini, căruțe, tractoare și fierăstraie. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș și-a prezentat bilanțul pe anul 2018. Fenomenul infracţional în sectorul silvic a constituit o preocupare majoră pentru 2018, activităţile vizând atât prevenirea cât și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, a faptelor ilegale asociate privind circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

În perioada ianuarie – decembrie 2018 au fost desfășurate 542 de acțiuni și 990 de controale (19% – în fondul forestier, 13% – pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos, 61% – pe linia legalităţii transportului materialului lemnos şi 60 – alte activităţi), potrivit IPJ Argeș.

Au fost verificate 232 de obiective (47 – exploatări forestiere, 7 instalații de debitat, 18 – depozite, 79 – pieţe/târguri/oboare şi 81 alte obiective). Au fost ridicaţi în vederea stabilirii provenienței 1000 m.c. material lemnos, a cărui valoare depăşeste 473.000 de lei.

Pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul silvic, au fost aplicate 1.400 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.606.000 lei și au fost ridicate în vederea confiscării 66 de bunuri (21 de autovehicule, 17 atelaje, 15 fierăstraie mecanice, 3 tractoare, 10 alte bunuri).

Comments

comments