„Polițistul zilei este colegul nostru, agent șef principal de poliție Sin Eugen”, se precizează în comunicatul Poliţiei Române. Aseară, în jurul orei 16.40, aflat în timpul liber, polițistul circula cu mașina personală, pe Drumul Național 13, în spatele unui autoturism care a ieșit de pe drum și a plonjat într-o baltă.

Imediat, poliţistul a oprit și a intrat în lac, salvând familia care se afla în autoturism (soț, soție și o fetiță de 3 ani). Conducătorul auto și copilul au avut nevoie de manevre de resuscitare, care au fost efectuate tot de agentul de poliție.

Soția poliţistului a semnalat și altor participanți la trafic evenimentul, astfel că și alți conducători auto au venit în ajutorul lor. Familia a fost transportată la spital, fiind acum în afara oricărui pericol. Polițistul are 44 de ani și lucrează la dispeceratul Poliției Orașului Rupea. (sursa foto: politiaromana.ro)

Comments

comments