Polițist cercetat pentru corupție. Percheziții la sediul unei subunități de poliție

Pe 13 septembrie, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane și la sediul unei subunități de poliție, urmate de 3 mandate de aducere a suspecților la sediul structurii de parchet menționate.

În fapt, un agent de poliție din cadrul IPJ Brașov – Postul de Poliție Ormeniș a primit suma de 8.000 de lei de la o persoană pentru a nu îndeplini acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru neluarea măsurilor legale și efectuarea cercetărilor într-un dosar penal în care este cercetată persoana care a oferit banii cu titlu de mită, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului care instrumentează cauza.
De asemenea, în perioada martie – iulie 2022, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că agentul de poliție a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, favorizarea făptuitorului și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

În cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus măsura reținerii pentru o perioada de 24 de ore, ulterior pe cea a arestului preventiv, instanța de judecată dispunând față de inculpat măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here