“Începând cu data de 13 august circulaţia rutieră pe strada Calea Bucureşti va fi reluată dinspre strada Calea Câmpulung şi strada Depozitelor”, anunţă Poliţia Rutieră Piteşti.

 

În perioada 13 – 28 august, va fi închisă temporar circulaţia rutieră pe sensul de ieşire din municipiul Piteşti, de la podul de cale ferată până la rampa podului Argeş, precum şi strada Depozitelor, pe sensul de mers către Bucureşti, de la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Traficul rutier se va desfăşura pe strada Gheorghe Şincai şi Costache Negri, către podul peste râul Argeş. În zona afectată de lucrări, traficul rutier se va realiza pe o singură bandă de circulaţie.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, să respecte semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere montate în zonă.

Comments

comments