Sistemul e-Sigur de radare inteligente a devenit complet funcțional în România. Conform poliției, sistemul face aproape imposibilă contestarea în instanță a încălcărilor limitelor de viteză.
Poliția Română: ’’Nu mai încercați! Nu a mers și nu o să meargă! Puteți să priviți altfel, vă venim în sprijin… un dosar penal pentru fals în declarații nu vă ajută!
Dacă ați fi surprins depășind viteza și v-ar veni acasă hârtia prin care trebuie să comunicați cine a fost la volan, de ce ați spune că a fost o doamnă, când se vede clar că în spatele volanului a fost un bărbat? Sistemul e-SIGUR nu minte!
Astfel, au mai apărut două dosare! Când nu respecți legea, trebuie să îți asumi repercusiunile! Nu uitați… Sistemul e-SIGUR este operațional la nivel național!’’.