Poiana Lacului, o comună atractivă încă din secolul trecut: în 1838 avea aproape 5000 de locuitori

Potrivit datelor adunate în monografia localităţii de Sevastian Tudor, directorul Teatrului Davila şi fiul al locului, primele menţiuni documentare despre numărul de locuitori ai comunei datează din anul 1838, când s-a alcătuit catagrafia plăşii Piteşti. În acest an, în fosta comună Poiana Lacului erau 81 de familii, deci aproximati 350-400 de locuitori. În fosta comună Păduroiu erau 51de familii, deci aproximativ 250-300 de locuitori  iar în Sămara 162 de familii, cu 700 -800 de locuitori. În total, actuala comună Poiana Lacului avea în anul 1838 un număr de 1300-5000 de locuitori.

În anul 1938, populaţia fostei comunei Poiana Lacului număra 1730 de locuitori, înregistrându-se o creştere de cca. 1300 de locuitori timp de 100 de ani. Dintre aceştia, 795 erau bărbaţi şi 935 femei, repartiţia pe vârste fiind următoarea: de la 0 la 1 an –・141, de la 1 an la 4 ani –・161, de la 5 la 9 ani –・189, de la 10 la 14 ani –・189, de la 15 la 19 ani –・155, de la 20 la 24 de ani –・152, de la 25 la 34 de ani –・201, de la 45 la 54 de ani –・182, de la 55 la 64 de ani –・100, de la 65 la 74 de ani –・50 şi de la 75 de ani –・17.
Densitatea populaţiei era de86 de locuitori pe kilometru pătrat, aproximativ 18 familii.

Populaţia a înregistat creşteri mici începând din anul 1928 când erau 1460 de locuitori, în 1929 –・1473 locuitori, în 1930 –・1495 de locuitori, în 1931 –・1523 locuitori, în 1932 –・1558 locuitori, în 1933 –・1597 locuitori,  în 1934 –・1628 de locuitori, în 1935 –・1662 locuitori, în 1936 –・1694 locuitori, în 1937 –・1730 locuitori.
În acesată perioadă, (1928-1938), cele mai mari creşteri au fost în anii 1930 şi 1936, înregistrându-se sporuri de 42,7, respectiv 42 la mie!
În anul 1945 în Poiana Lacului erau 1847 de locuitori. Ritmul de creştere a populaţiei în perioada 1948-1955 a fost mai mare decât în perioada 1931-1947 dar se observă o migraţie a populaţiei spre oraşe, în special către Piteşti, zonă care datorită dezvoltării sale a atras forţa de muncă în unităţile industriale.

Între 1961-1965 şi 1966-1970  a crescut populaţia sporind şi natalitatea. La 1 iulie 1970 erau în Poiana 7020 de locuitori, crescând deci cu 18% faţă de anul 1941.
Creşterea populaţiei s-a realizat aproape în totalitate pe seama sporului  natural, dar din 1966 a crescut şi datorită migraţiei unor muncitori şi specialişti din alte zone ale ţării pentru schela de extracţie petrolieră.
În anul 1989 erau 8400 de locuitori iar în anul 1995- 6800.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.