Ploile abundente din această vară au favorizat apariţia rapănului în Argeş, cel mai periculos dăunător al mărului

rapanPloile abundente şi dese din această vară au distrus, pe lângă culturile de cereale, şi legumele şi fructele. Deşi Argeşul se poate lăuda că are cele mai întinse şi productive livezi din ţară, judeţul nostru se află printre cele mai afectate zone ale ţării, iar pomicultorii preconizează cele mai mici producţii din ultimii ani. Anul trecut, 12% din producţia totală de fructe a României a fost asigurată de judeţul nostru, de unde au plecat şi merele pentru copiii din învăţământul primar, însă în acest an producţia va fi una destul de mică. Cele mai afectate fructe sunt merele, livezile fiind atacate de mai multe boli, iar cea mai răspândită este rapănul.
Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai mari pomicultori ai judeţului, Gheorghe Voica, omul care deţine în Miceşti o livadă de mere, în suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, de care se ocupă de peste 20 de ani. „În acest an, majoritatea livezilor de mere au fost atacate de cel mai periculos dăunător al mărului, rapănul. Acesta este ca o ciupercă; se manifestă prin pete întunecate pe frunze şi pe fructe, iar boala afectează tot ce este verde. Rapănul atacă mărul, după care usucă atât frunzele, cât şi fructele. Apariţia rapănului în Argeş a fost favorizată de ploile foarte dese şi abundente, acest dăunător se înmulţindu-se atunci când climatul este unul umed, însă oamenii trebuiau să ia măsuri pentru a stopa acest fenomen. Astfel, după fiecare ploaie, merii trebuie stropiţi, pentru a stopa apariţia rapănului. Eu am o plantaţie de meri pe patru hectare cu trei soiuri diferite de fructe şi preconizez o recoltă destul de frumoasă, vreau să spun că nu m-au afectat precipitaţiile din acest an, deoarece am protejat pomii, stropindu-i de fiecare dată. În ceea ce priveşte recolta de prune, acest an este unul favorabil, ploile ajutând astfel cultura. În anumite zone ale judeţului, recolta de prune este mult mai bogată decât în anii precedenţi”, ne-a povestit pomicultorul argeşean Gheorghe Voica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.