Culmea opoziţiei la PNL Argeş. Liberalii vin cu ideile lor în şedinţele Consiliului Judeţean şi pleacă cu ale altora. S-a întâmplat săptămâna trecută, când liderul PMP Argeş, Cătălin Bulf, a cerut, printr-o adresă oficială către preşedintele CJ, retragerea unui proiect controversat de pe ordinea de zi.
“PMP Argeș cere retragerea de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Argeș a proiectului privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Argeș. Există suspiciunea că acest Corp de Control al președintelui Consiliului Județean Argeș este creat special pentru domnul Nedelescu Constantin, proaspăt pensionar, ofițer în rezervă, consilier personal al președintelui CJ Dan Manu”, se arată în adresa cu pricina.
Discuţiile aprige, contrele dure între Bulf şi preşedintele Dan Manu au avut un ecou foarte mare în tabăra liberalilor argeşeni, care, imediat după terminarea şedinţei, a ieşit în presă cu un comunicat în care se laudă cum mătură ei pe jos cu preşedintele Consiliului Judeţean pentru că şi-a tras propriul Corp de Control.
Despre cel care a iniţiat acest scandal, Cătălin Bulf, niciun cuvânt. Păi, e frumos domnule Miuţescu să furaţi ideile altora şi să vă mai şi lăudaţi cu ele…
Opoziţie, opoziţe, dar să ştie şi electoratul cine o face, nu cine o plagiază.