Pitești Science Festival 2022, un succes impresionant! E… cool să fi inteligent!

Peste 100 de experimente științifice, realizate de tineri voluntari, elevi ai școlilor și liceelor din Pitești, au fost prezentate sâmbătă, în centrul orașului, în cadrul Târgului de Științe din Piața Primăriei!

Municipalitatea piteșteană a susținut acest proiect excepțional, adus în Pitești de către fondatorii lui, printre care se numără și Eliza Casapopol, fostă elevă la Mioveni, absolventă a Colegiului Brătianu din Pitești și apoi a Universității Oxford, Marea Britanie, în prezent specialist în Inteligență Artificială – Microsoft Olanda!

Piteștenii mici și mari s-au bucurat de experiențe unice, prin care copiii, dar și adulții, au putut înțelege fenomenele fizicii, au participat la experimentele de chimie, de biologie, și au pătruns în tainele roboticii sau ale matematicii, toate acestea într-un mod inedit, interactiv, educativ, dar și distractiv!

Științele au fost prezentate publicului larg dincolo de teoria manualelor, de către mentorii și profesorii implicați în organizarea celei mai ample ediții a Romanian Science Festival, eveniment conceput și realizat de către o echipă de tineri cercetători și oameni de știință români din diaspora, pasionați de a împărtăși cunoașterea, obținută în anii de studii la cele mai prestigioase universități din lume, tuturor românilor de acasă!

Pitești Science Festival se încheie cu un succes de aproximativ 10.000 de participanți care mai de care mai curioși și dornici să învețe despre științe.

Acest eveniment are în spate o echipă fantastică de voluntari, de 300 de tineri care au muncit împreună cu profesorii lor și mentorii Romanian Science Festival timp de doua luni să își pregătească experimentele. De asemenea, echipa de logistică a pregătit toată piața dar s-au și ocupat să împartă baloane, vată de zahar sub forma de experiment de fizică, pictură pe fata toată ziua de sâmbăta pentru participanții entuziaști!

MULȚUMIM TUTUROR! Sunteți grozavi și ne crește inima văzând atât de mulți tineri implicați.

Festivalul nu ar fi putut fi posibil dacă nu aveam susținerea partenerilor și sponsorilor care nu doar că ne-au ajutat înainte de 24 septembrie, dar au și venit cu experimente interactive sâmbăta pentru toți participanții. O formație minunata am avut în Argeș: profesori, mentori, liceeni, elevi și profesioniști!
Ne revedem curând!” a declarat Eliza Casapopol după terminarea festivalului.

E… cool să fii inteligent!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here