Piteşti. Lucrările pentru creșterea siguranței în trafic, pe strada Ovid Densușianu, au fost finalizate!

Am participat astăzi la recepția lucrării prin care Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, a finalizat amenajarea unui zid de sprijin pe strada Ovid Densușianu, din cartierul Găvana.
Lucrările au constat în execuția unui zid de sprijin pe o lungime de 50,1 m, respectiv execuția unei canalizări pluviale în lungime totală de 53 m, prevăzută cu 4 cămine de vizitare și două guri de scurgere.
Pentru asigurarea circulației pietonale peste canalizarea pluvială, s-a executat trotuar cu o lungime de 64 m și o lățime de 1,3 m.
În zonă s-au instituit două treceri de pietoni semnalizate corespunzător atât pe vertical, cât și pe orizontal.
Intervenția era necesară, având ca obiectiv creșterea siguranței în circulația autoturismelor.” a anunțat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here