Astăzi, 25 septembrie 2024, a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare canal deschis, strada Dimitrie Butculescu, tronson cuprins între strada Valea cu Tei și strada Aurel Vlaicu”.
„Începem reabilitarea canalului deschis din strada Dimitrie Butculescu, cartierul Războieni, zona Turcești, pe o lungime de peste 300 de metri! Este una dintre investițiile mari, așteptate în zona Turcești de toți locuitorii și de cei care își desfășoară activitatea acolo, o investiție din bugetul local de aproape 1 milion de euro!
• Valoarea contractului: 4.809.019,43 lei (inclusiv TVA).
• Termenul de execuție: 11 luni (3 luni pentru proiectare și 8 luni pentru execuția lucrărilor).
• Termenul de garanție: 60 de luni.
Proiectul de reabilitare vizează canalul deschis situat pe strada Dimitrie Butculescu din cartierul Războieni (zona Turcești), pe un tronson de 315,9 metri liniari. Obiectivul principal al lucrărilor este asigurarea stabilității canalului și a construcțiilor adiacente, precum și creșterea siguranței traficului rutier și a locuitorilor din zonă.
De asemenea, podețul de acces existent către proprietăți, amplasat în prima jumătate a lungimii canalului, va fi înlocuit cu un podeț nou din beton armat, cu o lungime de 6,90 metri și o lățime de 8,10 metri. Zona podețului va fi echipată cu parapete metalice pentru sporirea siguranței.
Prin realizarea acestor lucrări, se va îmbunătăți considerabil infrastructura locală, contribuind la dezvoltarea durabilă a cartierului Războieni și la creșterea confortului pentru cetățenii care își desfășoară activitatea sau locuiesc în zonă.