Update! Pe 23 februarie, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au fost sesizați cu privire la constatarea decesului unei persoane, în zona căii ferate, pe raza municipiului Pitești.
Din primele verificări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 49 de ani, din comuna Mădulari, județul Vâlcea, angajat al Secției de reparații linii Craiova, se afla în zona căii ferate împreună cu o echipă de lucru, efectuând lucrări pe tronsonul cuprins între stațiile Bradu Rafinărie și Golești.
”În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Cercetările continuă, pentru _stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, iar pentru stabilirea cauzelor decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale”, transmite Poliția Argeș.
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă au intervenit pentru resuscitare unui bărbat, care a fost găsit în stop cardio-respirator în zona căii ferate din cartierul Prundu al municipiului Pitești. Din păcate bărbatul de 49 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, declarându-se ulterior decesul, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Argeș. Bărbatul lucra la terasamentul căii ferate, alături de alți muncitori.