Pitești Arena găzduiește FIBA U16 Women’s EuroBasket. Primarul Cristian Gentea a primit cele 16 naționale la primărie

Pitești Arena devine epicentrul baschetului continental, urmând să găzduiască semifinalele Campionatului European Feminin U16, după ce primarul Cristian Gentea a primit oficial delegațiile celor 16 echipe naționale prezente în municipiu.

Cristian Gentea: ’’Astăzi, am avut bucuria să îi primesc la Primăria Pitești pe sportivii și reprezentanții celor 16 naționale participante la FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026.

România, Spania, Franța, Italia, Cehia, Germania, Israel, Lituania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Polonia și Turcia sunt, în aceste zile, parte din povestea baschetului european la Pitești.

Le-am urat tuturor succes în competiție și sper ca, dincolo de rezultate, să plece din Pitești cu amintiri frumoase despre orașul nostru.

Iar mâine, Pitești Arena intră din nou în prim-planul baschetului european: aici se joacă semifinalele competiției. Piteștiul găzduiește astfel, încă o dată, momente importante pentru baschetul european juvenil’’.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.