Piteștenii susțin construcția centrului comercial și a pasarelei din Tudor Vladimirescu

276 views

Peste 3.000 de locuitori ai Piteștiului și-au exprimat susținerea pentru construirea centrului comercial și a pasarelei auto și pietonale din cartierul Tudor Vladimirescu prin semnarea unei petiții publice.
Susținerea largă de care se bucură proiectul confirmă faptul că acesta răspunde unor nevoi importante ale comunității locale contribuind în acest fel la dezvoltarea durabilă a orașului.

Reamintim că Prime Kapital propune un proiect de regenerare urbană prin reconversia unei zone industriale de aproximativ 13 hectare din inima Piteștiului într-un spațiu modern și atractiv. Compania va dezvolta un centru comercial de ultimă generație pe suprafața platformei industriale din cartierul Tudor Vladimirescu, investiție ce va genera în mod direct 1.400 de noi locuri de muncă.

Un alt element necesar și dorit de către piteșteni este construirea pasarelei auto-pietonale care va fluidiza traficul, va lega cartierul Tudor Vladimirescu de restul orașului și va elimina riscurile la care se supun piteștenii, în fiecare zi, în zona trecerii la nivel cu calea ferată. După finalizarea pasarelei, aceasta va fi cedată autorităților locale în mod gratuit.

De asemenea, prin relocarea activităților industriale ce se derulează astăzi în imediata vecinătate a zonei rezidențiale și a zonei protejate Lacul Prundu, „Argeș Mall” va avea un rol important și în creșterea calității vieții locuitorilor precum și în domeniul protecției mediului.

De-a lungul ultimelor luni Prime Kapital a detaliat conceptul pentru „Argeș Mall” și a actualizat propunerea urbanistică aferentă. În acest sens au fost extinse spațiile verzi astfel încât proiectul include 17.900 m2 de spații verzi și de recreere în zona Lacului Prundu (echivalentul a 3,5 stadioane de fotbal), create pentru a oferi o oază de natură atât pentru locuitorii Piteștiului, cât și pentru vizitatorii ocazionali.

Proiectul urmează cursul legal al procesului de autorizare cu privire la infrastructura de transport și pietonală și la centrul comercial propus.

„ Prime Kapital este un partener de încredere care susține prin Argeș Mall progresul orașului cât și al județului. Experiența de peste un deceniu în domeniul imobiliar pe piața din România și din Europa Centrală și de Est a confirmat efectul pozitiv substanțial pe care proiectele noastre le au pe termen mediu și lung la dezvoltarea comunităților în care activăm”, a declarat Mihail Vasilescu, partener în cadrul Prime Kapital.

Comments

comments