Pita de Pecica devine produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

Produsul „Pită de Pecica – IGP” este un produs de brutărie copt și copt congelat obținut din aluat dospit și copt în cuptoare.

„Pită de Pecica” este preparată din făină de grâu, drojdie proaspătă, apă și sare iodată. Produsul are formă neregulată, ușor alungită, cu o crestătură puternic vizibilă, cu greutatea de 4 kg, 2 kg, 1 kg sau 0,5 kg.

Toate etapele de fabricare a produsului „Pită de Pecica – IGP” se desfășoară în aria geografică delimitată, respectiv unitatea administrativ teritorială Pecica, județul Arad. Procesul de producție a produsului „Pită de Pecica” cuprinde următoarele etape specifice: recepția cantitativă și calitativă a materiilor prime, pregătirea și dozarea materiilor prime, obținerea maielei, frământarea aluatului, fermentarea aluatului, ruperea aluatului, predospirea, modelarea, dospirea, coacerea, răcirea și congelarea rapidă (doar pentru produsul copt congelat).
Pita de Pecica are o formă ușor alungită, cu o crestătură puternic vizibilă, coaja are o suprafață rugoasă, semilucioasă, ușor crocantă de culoare brună. Miezul este legat structural de coajă, cu consistență bine afânată, pe toată suprafața secțiunii, fără aglomerări de făină, elastic, cu pori uniformi de culoare alb-gălbui, iar gustul este dulce-sărat (dulce dat de glucidele din gluten și sărat dat de conținutul de sare).

Indicația geografică protejată (IGP) evidențiază legătura dintre regiunea geografică specifică și denumirea produsului, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii sale geografice. Pentru a beneficia de această etichetă de calitate, cel puțin una dintre etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.