Peste 3.000 de persoane au fost verificate în ultimele 24 de ore, în cadrul acţiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului în județul Argeș, fiind constatate peste 200 de încălcări ale normelor legale.

3.061 de persoane au fost verificate, în ultimele 24 de ore, iar în cadrul activităților, polițiștii argeșeni au verificat 372 de autovehicule, din care 91 mijloace de transport în comun. Au fost verificate 142 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea condiţiilor de organizare, a măsurilor de protecție specifice, a condițiilor de funcţionare şi a limitărilor de program.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 216 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.250 de lei:
– 201 sancţiuni, în valoare de 35.750 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
– o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții;
– 14 sancțiuni, în valoare de 500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).

Persoane sancționate contravențional pentru participarea la un eveniment privat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 21 noiembrie, într-o locație privată de pe raza localității Poiana, a fost organizat un eveniment privat, la care au participat mai multe persoane. În urma verificărilor efectuate până la acest moment, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, conform Legii 55 din 2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (pentru participarea la activități în spațiul privat închis pentru care au fost instituite restricții și pentru neportul măștii de protecție), dintre care una, în valoare de 2.000 de lei, organizatorului evenimentului.

Totodată, verificările continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor participante și luarea măsurilor legale care se impun.

”Recomandăm tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private și cu privire la deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments