Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 14 noiembrie, într-o locație privată de pe raza localității Ciofrângeni a fost organizat un eveniment privat, la care au participat mai multe persoane. Petrecerea a fost oprită de polițiști.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate 14 persoane care au participat la evenimentul respectiv, acestea fiind sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, conform Legii 55 din 2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comments

comments