După decizia Curţii Constituţionale, care a hotărât ca pensiile celor retraşi din activitate în perioada 2011 şi 2012 să fie recalculate, la nivelul întregii ţări vor trebui analizate din nou peste 200.000 de dosare.

Potrivit directoarei Casei de Pensii Argeş, Aida Enache, la nivelul judeţului Argeş, numărul depăşeşte 9.000 de cazuri. Vestea bună este însă că toţi pensionarii respectivi vor primi bani în plus, iar diferenţa între sumele deja plătite şi valoarea reală a pensiei va fi achitată cel târziu până în martie. „Recalcularea nu se face manual, ci cu ajutorul unui program informatic ce trebuie mai întâi testat, să nu dea erori, şi apoi omologat. Deocamdată nu l-am primit, aşteptăm şi sperăm să nu se ivească niciun fel de întârzieri. De la minister am primit însă asigurări că, cel târziu până în luna martie, vom avea totul la dispoziţie pentru a recalcula toate pensiile şi a şi plăti diferenţele. Oricum, lumea trebuie să stea liniştită, nu va ieşi nimeni în minus, toţi vor primi bani în plus. Deocamdată nu ştim care ar putea fi valoarea minimă şi nici cea maximă a sumelor în plus, pentru că diferă de la caz la caz“, ne-a explicat directoarea Casei de Pensii Argeş. Indicii de corecţie cu care vor fi recalculate pensiile stabilite în cei doi ani sunt de 1,2 şi, respectiv, 1,7. Pentru plata pensiilor recalculate, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2014 prevede suma de 219,567 milioane lei, a precizat Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). În plus, Ordonanţa de Urgenţă nr. 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, faţă de 732,8 lei, cât era până atunci.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI