Elevii de clasa a III-a din Piteşti şi Curtea de Argeş participă cu peste 40 de lucrări pline de imaginație în etapa națională a programului educațional ECOlimpiada Elevilor și intră în competiție cu peste 300 de elevi din alte 27 de judeţe din România.

Pentru această ediție, elevii de clasa a III-a – din cele peste 15 școli din județul Argeș care s-au înscris anul acesta în ECOlimpiada Elevilor – au realizat aproximativ 1.000 de compuneri despre protejarea mediului înconjurător, iar pe cele mai bune le-au înregistrat pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro.

Fiecare cadru didactic a evaluat compunerile din clasa sa și, în urma unui proces de selecție, pe cea mai bună au nominalizat-o în ultima etapă a competiției.

Astfel, „€Omul, prieten al naturii”€, „€De vorbă cu hârtia”, „Să respirăm curat” sunt doar o parte din cele aproximativ 40 de lucrările semnate de elevii din Piteşti şi Curtea de Argeş care merg mai departe în etapa națională a programului ECOlimpiada Elevilor 2014/2015.

Toate compunerile pot fi descoperite accesând site-ul www.colecteazaselectiv.ro, la secțiunea dedicată proiectului: www.colecteazaselectiv.ro/ecolimpiada-elevilor și pot fi votate o singură dată în perioada 23.04.2015 – 10.05.2015.

De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice și Eco-Rom Ambalaje – inițiatorii proiectului – vor realiza o ultimă departajare din punct de vedere originalitate, respectarea normelor de redactare și a temei propuse. La final, elevii care au redactat cele mai reușite lucrări, alături de cadrele didactice implicate, vor fi premiați.

ECOlimpiada Elevilor este un program educațional amplu care încurajează creativitatea elevilor și totodată oferă un conținut informațional bogat, ușor de asimilat care să îi inspire pe cei mici să devină responsabili cu mediul înconjurător.

Programul este dezvoltat de Eco-Rom Ambalaje în parteneriat cu Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice încă din anul 2012.

Ediția de anul acesta este una dintre cele mai de succes, înregistrând o rată de participare de peste 95% – din cele peste 300 de clase înscrise la nivel național în program, respectiv 8.929 de elevi, aproape toate au parcurs lecțiile din auxiliarul „Învățăm să reciclăm ambalajele” și au înscris o compunere în etapa finală.

Iată lista școlilor din Piteşti şi Curtea de Argeş participante la ECOlimpiada Elevilor, Ediția 2014 -2015:

SCOALA GIMNAZIALA “ADRIAN PAUNESCU”
SCOALA GIMNAZIALA “ALEXANDRU DAVILLA”
SCOALA GIMNAZIALA “BASARAB I”
SCOALA GIMNAZIALA “CAROL I”
SCOALA GIMNAZIALA “I.L. CARAGIALE”
SCOALA GIMNAZIALA “ION MINULESCU”
SCOALA GIMNAZIALA “ION PILAT”
SCOALA GIMNAZIALA “MATEI BASARAB”
SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI EMINESCU”
SCOALA GIMNAZIALA “MIRCEA CEL BATRAN”
SCOALA GIMNAZIALA “MIRCEA ELIADE”
SCOALA GIMNAZIALA “NEGRU VODA”
SCOALA GIMNAZIALA “REGINA MARIA”
SCOALA GIMNAZIALA “TUDOR ARGHEZI”
SCOALA GIMNAZIALA “TUDOR MUSATESCU”
SCOALA GIMNAZIALA “TUDOR VLADIMIRESCU”
SCOALA GIMNAZIALA NR. 3

Despre Eco-Rom Ambalaje

La un deceniu de la apariția primelor angajamente naționale de reciclare, Eco-Rom Ambalaje, cea mai importantă organizație de preluare de la agenţii economici a obligațiilor de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a contribuit la reciclarea, în cei 10 ani de activitate, a 2,6 de milioane de tone de deșeuri de ambalaje.

Eco-Rom Ambalaje implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje ce vizează atât agenţii economici, cât şi populaţia, și care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

De 10 ani, acest sistem este susținut integral de producătorii și importatorii de bunuri ambalate de pe piața din România, membrii Eco-Rom Ambalaje, printr-un aport financiar de 280 de milioane de lei. 80% din această sumă este direcționată anual către companiile de gestiune a deșeurilor și în extinderea sistemului de colectare separată: asigurarea serviciilor de colectare, sortare și transport a deșeurilor către fabricile de reciclare, investiții în infrastructura de colectare separată pentru populație și în campanii de informare și educare a populației privind importanța colectării separate a deșeurilor de ambalaje.

Bazele sistemului de colectare separată a deșeurilor de ambalaje pentru populație au fost puse de Eco-Rom Ambalaje în anul 2006, în 14 localități, numărul acestora crescând în ultimii 10 ani de peste 33 de ori, ajungând astăzi la 464 de localități. Astfel, aproximativ 45% din populația României–・circa 9 milioane de români –・are acces acum la serviciul pus la dispoziție de organizație.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI