34 de acțiuni punctuale au fost desfășurate, în sistem integrat, de polițiștii argeșeni, împreună cu celelalte structuri ale MAI, precum și cu specialiști ai altor instituții – ISCTR, RAR, DSVSA Argeș, pentru verificarea transportului în comun și a zonelor aglomerate, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În ultimele 24 de ore, au fost organizate 34 de acțiuni punctuale (din care 30 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș, o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș, polițişti locali și o acțiune de verificare în trafic, cu reprezentanți ai ISCTR, RAR), fiind vizate, mijloacele de transport în comun și zonele aglomerate, zonele de agrement, centre comerciale şi localuri publice.

Polițiștii au verificat 300 de autovehicule, din care 122 de mijloace de transport în comun. Totodată, au fost verificate 1.153 de persoane, dintre care 693 în cadrul acțiunilor punctuale, precum și 122 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 211 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.250 de lei. Dintre acestea, 209 sancțiuni, în valoare totală de 21.250 de lei, au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție sau o purtau necorespunzător, o sancţiune, în valoare de 5.000 de lei, unui operator economic cu activitate specifică de jocuri de noroc, care nu şi-a suspendat activitatea, iar o sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii izolării la revenirea dintr-o țară pentru care se instituie o asemena măsură.

”În contextul creșterii numărului de infectări, este important ca un număr cât mai mare de cetățeni să conștientizeze importanța respectării recomandărilor cu caracter medical, pentru prevenirea răspândirii și limitarea numărului de infectări cu coronavirus. Sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, iar recomandările impuse prin norme legale, au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, de către fiecare cetățean, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.

Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii locali și specialiștii celorlalte structuri care acționează în această perioadă sunt tot membri ai acestei comunități, iar nerespectarea prevederilor legale constituie, în primul rând, o nerespectare a efortului comun depus de întreaga comunitate. În situaţia constatării unor abateri de la lege, acestea nu vor fi tolerate, ci vor fi sancționate conform legislatiei în vigoare.

Ne dorim ca un număr cât mai mare de cetățeni să respecte prevederile legale, în primul rând prin înțelegerea și asumarea de către fiecare cetățean a recomandărilor cu caracter medical, astfel întât să fim nevoiți cât mai rar să aplicăm sancțiunile prevăzute de lege”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments