Peste 200 de argeșeni amendați în ultimele 24 de ore pentru că nu purtau masca de protecție

36 de acțiuni punctuale au fost desfășurate, în sistem integrat, de polițiștii argeșeni, împreună cu celelalte structuri ale MAI, precum și cu specialiști ai altor instituții – ISCTR, RAR, DSVSA Argeș, pentru verificarea transportului în comun și a zonelor aglomerate, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Cu ocazia verificărilor transportului public de persoane, poliţiştii argeşeni au identificat un mijloc de transport în comun, cu 9 pasageri în picioare, conducătorul autovehiculului fiind sancţionat cu 3.000 de lei.

Din punct de vedere statistic, în ultimele 24 de ore, au fost organizate 36 de acțiuni punctuale, fiind vizate mijloacele de transport în comun, în verificări efectuate împreună cu jandarmi, poliţişti locali, dar şi echipe mixte de control cu reprezentanţi ai ISCTR şi RAR Argeş. Au fost verificate şi zonele aglomerate, zonele de agrement, centre comerciale şi localuri publice, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Polițiștii au verificat 296 de autovehicule, din care 178 au fost mijloace de transport în comun. Totodată, au fost verificate 1.223 de persoane, dintre care 867 în cadrul acțiunilor punctuale. Totodată, au fost verificate 131 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 214 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.000 de lei.

Dintre acestea, 213 sancțiuni, în valoare totală de 28.000 de lei, au fost aplicate persoanelor care nu nu purtau masca de protecție sau o purtau necorespunzător, o sancţiune, în valoare de 10.000 de lei, unui operator economic cu activitate de sală de jocuri de noroc, care nu şi-a suspendat activitatea, iar o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii carantinării la adresa declarată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.