În ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 2.000 de argeșeni doar în cadrul acțiunilor punctuale, totodată fiind verificate și 123 de societăți comerciale și 136 de mijloace de transport persoane, mare parte dintre acestea fiind mijloace de transport public în comun.

224 de poliţişti argeșeni au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost desfășurate 28 de acţiuni punctuale (dintre care 25 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri).

În cadrul activităților au fost verificate 2.066 de persoane, precum și 136 de autovehicule, dintre care 115 mijloace de transport public în comun.

Au fost verificate 123 de societăți comerciale, în cadrul a 102 obiective/locaţii, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 136 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.500 de lei, după cum urmează:
-117 sancţiuni, în valoare de 13.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-19 sancţiuni, în valoare de 5.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie.

“Polițiștii sunt în continuare la datorie, alături de celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, iar abaterile de la normele legale nu vor fi tolerate, ci vor fi sancționate în funcție de fiecare situație în parte.

Comportamentul responsabil al tuturor cetățenilor are o importanță deosebită, în special în contextul epidemiologic actual.

Respectați normele legale și nu vă expuneți la riscuri, deoarece infectarea este întotdeauna urmată de riscul de a transmite și celor apropiați această afecțiune.

Păstrați distanțarea fizică, purtaţi masca de protecție și respectaţi interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație în intervalul orar 22.00-05.00”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments