Peste 1.000 de oameni au petrecut la Ziua comunei Ungheni. Comuna Ungheni a fost sâmbătă, 21 iulie, în sărbătoare. Primarul Iulian Miu a organizat cea de-a XI-a ediție a zilei localității. Alături de cetățeni și de autoritățile locale au fost președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, senatorii Șerban Valeca și Cristina Stocheci, deputații Nicolae Georgescu și Cătălin Rădulescu, și primarii comunelor Rociu și Căldăraru.
Peste 1.000 de oameni au petrecut la Ziua localității lor, iar atmosfera a fost întreținută de mari artiști, precum: Doinița și Ionuț Dolănescu, Maria Constantin, Maria Beatrice Bădănoiu, Daniela Cernea, George Nedelea, Iulian Ghiță, Valentin Grigorescu, dar și Ansamblul Doina Argeșului.