În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe fondul condiţiilor meteo specifice de iarnă, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 33.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 18 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Conduceau cu viteză excesivă

În ziua de 18 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 33 de ani, din Schitu Golești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 117 km/h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiind luată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 53 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 119 km/h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiind luată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 42 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 120 km/h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiind luată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Comments

comments