Începând cu 1 iulie 2014, Martin Zmelik a preluat conducerea CEZ din România, înlocuindu-l pe Jan Verskrna, după un mandat de 9 ani. În fruntea operaţiunilor Grupului a fost numită Doina Vornicu, înlocuită de Ion Dobrescu pe poziţia sa anterioară de Director Executiv şi Membru al Directoratului CEZ Distribuţie.
Cea mai importantă dintre acestea este numirea Doinei Vornicu în poziţia de Director de Operaţiuni a Grupului CEZ în România, având în vedere că, pentru prima dată în istoria CEZ din România, cea de-a doua poziţie ca importanţă strategică la nivelul Grupului este acordată unui manager român.

O carieră de 28 de ani în domeniul energetic şi prima femeie-director tehnic din IRE Botoşani

Timp de 5 ani, Doina Vornicu a condus CEZ Distribuţie din poziţia de Director Executiv şi Membru al Directoratului. Doina Vornicu are o carieră de peste 28 de ani în domeniul energetic. Pentru poziţia de conducere a CEZ Distribuţie a fost numit Ion Dobrescu. Acesta activează în domeniu încă din anul 1982.
Doina Vornicu a absolvit Facultatea Politehnică de la Iaşi în anul 1985, şi-a început cariera la centrala Industrială de Reţele Electrice. În anul 2000 a fost prima femeie-director tehnic din IRE Botoşani. Apoi s-a mutat la Electrica, unde a lucrat ca inginer stagiar, apoi şef de investiţii şi furnizare a energiei electrice şi, în cele din urmă, director general, funcţie ocupată în 2002. A plecat apoi la Transelectrica, unde a lucrat în perioada 2005 – 2008, apoi Doina Vornicu s-a mutat în domeniul privat, şi anume CEZ România.

CEZ Distribuţie Piteşti, o mai mare deschidere în relaţia cu clienţii şi instituţiile publice locale

În judeţul Argeş, această schimbare de la vârful Grupului a adus o deschidere mai mare a echipei CEZ Distribuţie Piteşti în relaţia cu clienţii, dar mai ales cu instituţiile publice locale. O dovadă în acest sens a fost promptitudinea cu care echipele CEZ Distribuţie au intervenit în cazurile de calamităţi în judeţul Argeş, atât în anul 2014, cât şi în iarna 2014 – 2015. Tot odată cu numirea noii echipe manageriale în fruntea CEZ România s-a constatat şi în Argeş o mai mare deschidere privind acordarea de consultanţă în domeniu pentru clienţii CEZ, precum şi o informare rapidă şi obiectivă a acestora asupra serviciilor oferite de Grupul CEZ.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI