Pentru a ne alinia la regulile UE, se va permite aplicarea de folii mai închise

Veste bună pentru șoferii care își doresc geamuri fumuri la autoturismele personale. Potrivit noilor reguli, foliile vor putea fi mai întunecate chiar și pentru parbriz.

 

Legislaţia privitoare la regulile de circulaţie şi domeniul rutier se schimbă, în România, de la o zi la alta. Acum  vor fi modificate prevederile prinvind foliile fumurii aplicate pe geamurile autoturismelor.
Potrivit noilor reguli, foliile vor putea fi mai întunecate chiar și pentru parbriz. În acest moment legea prevede că doar la geamurile din spate pot fi lipite folii întunecate. De acum înainte însă se va admite ca şi  parbrizele să poată fi întunecate cu ajutorul foliilor sau altor procedee.

„Legislația este în curs de schimbare pentru a fi armonizată cu cea aplicabilă în Uniunea Europeană. Astfel încât și transparența pentru parbriz va fi coborâtă la 70 la sută”, a declarat Cristian Bucur, reprezentantul RAR.

Însă, ieşirea din limitele legii va fi pedepsită în continuare. Cei care nu respectă legea, care au folie prea întunecată sau nu este omologată RAR, riscă amenzi de până la 2.000 de lei și ridicarea talonului.
Motivul pentru care legislaţia este modificată este necesitatea de armonizare cu cea aplicabilă în Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.