Guvernul a adoptat, marți, 17 iulie, proiectul de lege pentru completarea art.114 alin. (1) din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art.55 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat. Proiectul de lege modifică cele două acte normative care le impuneau, până în prezent, copiilor „ai căror susţinători aveau calitatea de soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în perioada în care erau asiguraţi, în sistemul public de pensii”, să primească pensie de urmaș exclusiv din sistemul public.
Noua lege le permite urmașilor să renunțe la pensia primită de la Casa Națională de Pensii Publice, calculată ca fiind 50% din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată la care ar fi avut dreptul decedatul, și să o ceară și să o primească pe cea militară, de la Casa Militară de Pensii (din subordinea MApN) care este mai mare ca valoare, pentru că are ca bază de calcul „media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, ale părintelui militar decedat în misiune”.