În vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Penitenciarul Mioveni scoate la concurs, din sursă externă, două posturi de agent în cadrul sectorului medical: un asistent generalist și un asistent farmacie.
Condițiile necesare a fi îndeplinite de către candidați, probele de concurs, tematica și bibliografia aferente pot fi consultate pe site-ul web al Penitenciarului Mioveni, secțiunea Cariera – Concursuri sursă externă ori la sediul unității.
”Precizăm că activitățile specifice concursului se vor derula cu respectarea normelor impuse de actualul context epidemiologic”, transmite inspector Laura Olteanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Mioveni.