Penitenciarul Colibaşi organizează licitaţie publică pentru achiziţionarea de „Medicamente diverse de uz uman”. Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de până la 5,7 miliarde de lei vechi. Cu aceşti bani, Spitalul Penitenciarului Colibaşi urmează să achiziţioneze pentru deţinuţi produse farmaceutice; medicamente pentru tractul digestiv şi metabolism; medicamente pentru sânge, pentru organele hematopoietice şi pentru sistemul cardiovascular; medicamente utilizate în dermatologie şi pentru sistemul musculo-scheletic; antiinfecţioase generale pentru uz sistematic, vaccinuri, antineoplazice şi imunomodulatoare. Plata se va face din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28 ianuarie, iar ofertele vor fi deschise pe 29 ianuarie.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI