Prăznuirea Sfintei Mucenițe Filofteia este sărbătorită pe 7 decembrie de către credincioşii ortodocşi, iar pelerinajul la moaştele sale atrage an de an, în municipiul Curtea de Argeș, mii de credincioşi. Anul acesta, ca urmare a efectelor pandemiei provocate de noul coronavirus, sărbătoarea se va desfăşura în condiţii speciale, conform Hotărârii Guvernului nr. 967 din 12.11.2020, Anexa 3, art. 10 ”pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate”.

În ceea ce priveşte manifestarea religioasă ocazionată de această sărbătoare, la Mânăstirea Curtea de Argeș, se preconizează un număr important de enoriaşi, motiv pentru care prezenţa jandarmilor în zonă este necesară.

Astfel, în data de 7 decembrie, jandarmii argeșeni, alături de polițiști și alte structuri abilitate se vor asigura că pe parcursul manifestării religioase nu vor fi incidente de natură a pune în pericol atât siguranţa enoriaşilor, cât şi a preoţilor.

Jandarmii recomandă cetăţenilor să evite deplasările către municipiul Curtea de Argeș, întrucât doar cetățenilor cu domiciliul în acea localitate li se va permite accesul la procesiune. ”Totodată transmitem celor care vor participa, să dea dovadă de spirit civic, să respecte regulile de protecţie şi distanţare socială impuse de această perioadă, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov2 și să urmeze recomandările jandarmilor și polițiștilor prezenți în zonă”, transmite Jandarmeria Argeș.

Comments

comments