Pedepse aspre pentru cei care ard gunoiul în grădini sau îl îngroapă! Închisoare între 3 și 5 ani

Executivul a aprobat astăzi, în ședința de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o ordonanță de urgență privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor.

Ordonanța se referă, în principal, la incriminarea unor fapte cu impact semnificativ asupra mediului, calității aerului și sănătății populației.

Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani.

Potrivit noului act acțiunea de abandonare a deșeurilor are o definiție mai precisă. Pentru aceasta exista o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice cât și juridice (amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice), care însă nu era aplicată corespunzător din cauza lipsei unei reglementări clare a respectivei acțiuni.

În vederea punerii în aplicare a acestor măsuri, guvernul a aprobat astăzi şi hotărârea care prevede dotarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a Gărzii Naționale de Mediu cu drone și autolaboratoare pentru măsurarea calității aerului.

În cadrul acestui proiect se vor achiziționa: 21 de sisteme integrate mobile de monitorizare a calităţii aerului, 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori şi echipamente specifice activăţilor de inspecţie şi control, precum și o platformă online pentru managementul sistemelor aeropurtate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here